Simt vina in piept.Dar ce vina, daca eu nu sunt vinovata de nimic?Vina ca ii iubesc, ca-i las sa ma supere, ...ca ma supar?
De ce de fiecare data cand ei gresesc fata de mine trebuie sa ma simt eu vinovata?De ce doare atat de rau cand ma apasa vina?
Cred ca asa simt ca iubesc.Atunci cand, pentru mine, iubirea inseamna sacrificiu, iau asupra mea toata vina lor; sa le fie lor bine, sa nu planga ei, sa-i pot ierta stiind exact cat ar trebui sa sufere si sa simt pe pielea mea cat de tare doare daca si-ar insusi vina.
Ma sperie aceste ganduri.Ma sperie ideea ca daca ei nu mai gresesc nu o sa-i mai pot iubi.Daca nu stiu ierta, cum pot iubi?Si-atunci ce e iubirea?Ce iubesc eu de fapt?Stiu oare sa iubesc?Daca n-as sti sa iubesc, ce am simtit eu pentru ei pana acum, cum i-am iertat pana azi?Ce stramos mi-a lasat aceste framantari si aceasta anathema?Am eu vreo vina ca-mi trec prin minte aceste ganduri acum sau doar din obisnuinta arunc cu vina?
Sunt unele lucruri care nu mi-au gresit niciodata cu nimic si totusi le iubesc.Iubesc florile, natura, orasul, chiar si pantofii sau sticlutele de parfum pe care le colectionez.Ce fel de dragoste e asta daca n-am ce ierta la ele?Ah!Ce dor aceste framantari!
Daca as intreba un bancher de ce iubesc, probabil mi-ar raspunde ca primesc ceva la schimb si orice ar fi acel ceva, imi place.Un preot mi-ar spune sa iubesc neconditionat tot ce e in lume.Dar orice inseamna si durere, si ura, si chinuiri, si droguri si multe altele ce nu iubesc.Nu ma invata decat sa ofer dragoste si sa o simt, dar ce e ea in absenta urii, fricii sau vinei?
Ma apasa mai tare sentimentul de vina.Acum chiar o simt adanc in mine ca nu stiu raspunsul acestor idei.
Cum iubesc daca nu iert vinovatii?
De ce de fiecare data cand ei gresesc fata de mine trebuie sa ma simt eu vinovata?De ce doare atat de rau cand ma apasa vina?
Cred ca asa simt ca iubesc.Atunci cand, pentru mine, iubirea inseamna sacrificiu, iau asupra mea toata vina lor; sa le fie lor bine, sa nu planga ei, sa-i pot ierta stiind exact cat ar trebui sa sufere si sa simt pe pielea mea cat de tare doare daca si-ar insusi vina.
Ma sperie aceste ganduri.Ma sperie ideea ca daca ei nu mai gresesc nu o sa-i mai pot iubi.Daca nu stiu ierta, cum pot iubi?Si-atunci ce e iubirea?Ce iubesc eu de fapt?Stiu oare sa iubesc?Daca n-as sti sa iubesc, ce am simtit eu pentru ei pana acum, cum i-am iertat pana azi?Ce stramos mi-a lasat aceste framantari si aceasta anathema?Am eu vreo vina ca-mi trec prin minte aceste ganduri acum sau doar din obisnuinta arunc cu vina?
Sunt unele lucruri care nu mi-au gresit niciodata cu nimic si totusi le iubesc.Iubesc florile, natura, orasul, chiar si pantofii sau sticlutele de parfum pe care le colectionez.Ce fel de dragoste e asta daca n-am ce ierta la ele?Ah!Ce dor aceste framantari!
Daca as intreba un bancher de ce iubesc, probabil mi-ar raspunde ca primesc ceva la schimb si orice ar fi acel ceva, imi place.Un preot mi-ar spune sa iubesc neconditionat tot ce e in lume.Dar orice inseamna si durere, si ura, si chinuiri, si droguri si multe altele ce nu iubesc.Nu ma invata decat sa ofer dragoste si sa o simt, dar ce e ea in absenta urii, fricii sau vinei?
Ma apasa mai tare sentimentul de vina.Acum chiar o simt adanc in mine ca nu stiu raspunsul acestor idei.
Cum iubesc daca nu iert vinovatii?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu