Elocutiunea vantului

M-am asezat in fata vantului.Cu voce grava, ca un pretor ce se pregatea sa-si etaleze pregatirea prin elocutiunea atat de specifica lui, imi explica cateva lucruri marunte:
-Ca cerul a devenit un mos hirsuit si ciuruit de molii gazoase, e numai vina voastra!Ca apele nu-si mai incap in calote e apanajul unei mentalitati murdare! (apoi domol..)Stii, eu sunt cel mai mare calator, dintotdeauna am fost.Dar acum nu-mi mai pot permite sa circul fiindca n-am viza si pentru ca nu pot schimba tornadele in euro.E doar vina voastra!
-Nu ne mai acuza, te rog, inceteaza! am tipat eu iesindu-mi din minti.Uitandu-ma in jur, m-am rusinat caci ochii aglomeratiei urbane erau atintiti asupra mea gata sa ma eticheteze drept nebuna.Doar vantul ma alina cu mangaieri pe obrajii inrositi.

Empireu tenebru

Batand, batand puternic a reusit sa scape si sa iasa.Cand a vazut lumina si forfota lumii, si-a dat seama ca era doar un evadat rudimentar ce nu-si avea rostul.
De ce ar fi crezut ca din tenebra-i incapere, daca ar fi scapat, ar fi ajuns intr-un elizeu?Pentru ca se simtea chinuita.
In fiecare clipa, era fortata sa bata tot mai tare, sa se aprinda de dor si sa arda mistuind orice gandire fada, ca apoi sa fie stinsa de lacrimi nemiloase.Si totul devenea o actiune empirica.
Voia sa invete graiul omenesc ce o ranea atat de tare si incerca sa se exprime printr-o pletora de batai zadarnice.Nimeni nu o putea intelege.
A inceput sa se usuce din ce in ce mai tare caci bataile nealimentate o oboseau cumplit.S-a rugat sa ajunga la empireul ei, al inimilor frante, si a murit uscata de lasitate nefasta.