Apanajul vechii stransori

In impuritatea gandurilor ma pierd uneori,
In apanajul stiut al unei vechi stransori
Caci constiinta se pateaza-adesea fara voie;
Ultimele sperante se scriu singure pe foaie .
Parerile de rau sunt acuze-n prisma ta
Caci orice spun, tu folosesti impotriva mea.
Baroul nu ma judeca, dar tu o faci
Si stii mai bine ca oricine cand si unde sa ataci!
Te urasc si ma atragi enorm cu-aceasta ura
Un drum spre tine-ar fi doar o-nfundatura,
O ulita umeda de lacrimi criticate
Ca au in ele prea multa sensibilitate.

Ma protejezi si ma adori dar ma eviti
Cu felul tau de-a fi ma scoti din minti
Si totusi mi le-aduci inapoi cand ma certi.

Zbor intr-o carapace-nchisa-n nori
Cu ura dulce ti-ai dori sa ma-nfasori;
Am aripile frante din accidente nedorite;
Din vina unei familii terminate.

Te protejez, te ador si te evit...
In lumea ta prea mare, sunt un nimic.